anonimia a o suta optsprezecea, intensa

in noaptea asta
imi curgi in vene cu o patima atat de vie, incat ma intreb daca mai sunt eu, dincolo de ea.
iti sunt si aer, si alcool, iti sunt cuvinte si ezitari.
iti sunt de toate fiindca sunt toata a ta
acum
in ceasul acesta intunecat.

in noaptea asta imi galgaie in vene cuvinte mari, cuvinte multe
pe care urc sa urlu dezarticulat
durerea mea fericita
de a ma aseza in forma sufletului tau.

te modelez din aer si te asez pe umar;
nu am stare
si sunt toata o lumina

si stiu ca in prea putin timp
am sa vreau sa te sfarm,
si am sa ma intreb cui ii platesc cu chinul meu
si am sa ezit
si am sa vreau sa fug

dar pana atunci
ma asez cuminte in pat
si iubesc
patima mea

anonimia a o sutasaptesprezecea, ca despre copci

sunt indragostita.
sau ceva de genul asta.
nu am stiut niciodata sa imi etichetez corect sentimentele. poate pentru ca mi-am petrecut timpul punand bilete cu nume, amantilor mei.
ferindu-ma de stari. si uneori, alunecand in ele.

sunt.. cum am zis mai sus.
sau ceva de genul asta. si ma simt mizerabil.

aseara imi sclipeau ochii si imi radea fata si imi curgeau poftele si bucuriile in vene. apoi, am adormit tanjind dupa el si sufocandu-ma lipsa lui de raspuns.
urasc putinta lui de a-mi face echilibrul terci.
acesta putere pe care o capata brusc cineva, alt_cineva, de a-ti schimba rasul in su_ras si apoi in su_spin.
si la final ramai cu spinii, infipti adanc sub carne.

urasc vulnerabilizarea asta cu aceeasi patima cu care poftesc la carnea si la cuvintele lui.
vorbeam despre frica, zilele trecute.
dar nu frica se cheama ceea ce imi zguduie bucuria. ci frustrare si orgoliu ranit.
linistea mea.. linistea mea nu mai e in mainile mele
si
nu pot sa nu ma intreb
daca merita riscul, plansul, cearsafurile facute nod.
e in mine atata dorinta de el si atata pofta sa il vad ingenunchiat, sa il dobor, sa il stapanesc, sa il am, sa il bucur, sa ii fiu si centru si margini, sa il lipesc de mine cu toate bratele mele, sa ii nasc licurici in ochi, sa il ascult, sa imi vorbeasca, sa imi cada la picioare, sa imi sarute genunchii, sa ma ascund in palma lui..
si atat de violent toate astea nu sunt
incat
ma inghite golul.

la ce imi trebuie mie toate astea?!

anonimia a o suta saisprezecea, nocturna

acum sunt mai pustiu ca totdeauna

imi rasuna vorbele astea in minte cand imi plimb privirea pe spatele tau gol. pe jumatatea ta de pat, iti legeni grijile unei zile prea pline.
goala, pe un colt de plapuma, imi murmur spaimele.
ma gandesc sa ma imbrac si sa plec. asa, in crucea noptii.
mi se pare ca e o copilarie. ca exagerez
ca e un gest prea dramatic si zau, m-am saturat de drame.
dincolo de toate, mi se pare radical. fara intoarcere.
si mi-e frica de fara intoarcere.
mi-e frica.
dar golul se insinueaza. de parca s-ar varsa dintr-o celula in alta. tot mai adanc, tot mai departe in mine.
ireversibil.
nu mi-e a plange.
mi-e a urla dupa toate bucatile spulberate din mine.

mi-e teama ca te-am inselat, dragul meu.
ai mers langa mine fiindca stiai ca te voi parasi.. iar acum nu intelegi de ce nu plec. si ti se face frica. "what if you're stuck with me?!"
pentru mine nu a venit vremea.
pentru tine, insa, iata ca da.

stau goala pe pat.
te-as lua in brate, dar nu imi mai tremura in palme nicio tandrete.
in noaptea asta nu esti al meu.. la fel de intens pe cat mi-ai apartinut noaptea trecuta.

sunt relatia de tranzit. sunt corpul de femeie care te poarta inapoi catre tine. care te vindeca.
trupul fara chip. inzestrat doar cu utilitate.
trupul gol pe care uiti uneori sa il imbratisezi, in puterea noptii..

amanta anonima.
defecta si ea, ca si tine.
dorind alunecari, dar fugind mereu de toate.

am adormit intr-un tarziu, in marginea mea de asternut. mi-ai cautat spre dimineata sanul stang si l-ai cuprins in palma ta. m-ai invaluit in mangaieri, in vorbe si in abur de cafea. te-am rasplatit cu sarutari si-am impartit spasme.

apoi amanta fara nume s-a imbracat, cu ochii pe geam, la frunzele ude.

vezi tu.. te parasisem deja
de azinoapte.

anonimia a o suta cincisprezecea, ca o ironie imediata

Da.
Ca o ironie a sortii. Ca o provocare.
Universul imi pune piedici, imi ofera sanse. Zeu bun sau rau, Universul canta la nervii mei intinsi.

Cand pe tine te pierd in taceri.
Cand vuieste in mine frica nebuna..
Ma ridic ferm in picioare si apuc latul usii in palma mea.
Sunt incordata si ochii imi ard si ma pregatesc sa-o trantesc de perete.

Mi-e frica de pierderea ta.. si simt sa plec eu intai, sa nu apuce sa ma doara atat.
Mi-e frica
mi-e frica
mi-e frica

si ard.
si te vreau langa mine, si nu esti
iar eu nu te pot cere fiindca tu ai nevoie de timpul tau.
de caderile tale, de aerul tau.
tu ai nevoie sa iti lipsesc sau sa nu iti lipsesc sau
dracu sa le ia pe toate fiindca mi-e frica si ma ameteste fluxul sangelui meu
si nu mai vreau sa simt
si mai bine fug
si mai bine uit
si mai bine las totul in urma

si peste toate,
imi suna telefonul si un altul ma cheama sa bem ceva

anonimia a o suta paisprezecea, tot despre el

si tacerea cade pe jos

si e spulberata de vantul asta rece al toamnei.
se imprastie starile ca firele de nisip.
sa te vad tacand
tacandu-mi
parca nimic nu-mi starneste mai explozive nelinisti.
intind mana, si apoi o retrag
deschid gura, si apoi imi inghit cuvantul.
sunt toata un semn de intrebare mut.

si poate ca tacerile tale, nu sunt penru mine
si poate ca neajunsul tau, nu l-am nascut eu
si stiu ca tu esti si in afara mea astfel incat nu toate sunt legate de mine
stiu toate astea
stiu si mai multe

dar ma zvarcolesc totusi in nesigurante prafuite
si simt ca ma sufoc.
stiu ca nu imi va tacea gandul asta decat atunci cand ai sa imi zambesti
daca ai sa o mai faci vreodata
stiu
dar trag aer in piept
tac
si te privesc tacandu-mi.