anonimia a o suta noua, inutila

atat.
scriu ca sa nu urlu. ca sa nu ma frec un pumn in birou, ca mai devreme
scriu ca sa arunc afara mizerii care imi ocupa mintea.
ma simt ingenunchiata. de realitati care vin de-a valma peste mine si isi pretind grija, atentia si solutiile.
oameni, probleme, situatii.. toate laolalta.
stiu. forta si maturitatea se probeaza si in alegeri.
era cuvantul ala.. "asumare"
ala de il aud din toate gurile, bun de scris pe tricouri.
fara legatura cu realitatea.

.. bat campii.
si nici macar nu o fac in vreum mod mai gratios.
bat campii asa.. stupid. infantil.

nimic nu mi-e bun. nimic nu imi ajunge.
lupta cu iubirea lui obsesiva..
..
oare tu te-ai simtit la fel in anii astia multi si lungi, tare lungi..
..
oare..

poate ca astea sunt lectiile pe care ar trebui sa le invat.
sa joc in tot soiul de incaltari.
zic.

nimic nu mi-e bun.
nimic nu se mai leaga.
fiecare zi.. ajunge sa fie inca un efort.
inca..
sper.. inca.
sau poate doar simt ca nu-i vremea.

am agatat viata in cui
desi nu am reusit sa invat ca timpul,
timpul,
timpul nu se agata.

el doar trece.
si
odata cu el
fir dupa fir
dupa fir
dupa fir
dupa fir

se aseaza praful.

anonimia a o suta opta. care curge

iau gandurile si le maruntesc
intr-un praf colorat
iau gandurile si le pun in clepsidra
le presar dintr-o lume in cealalta
dintr-o nesfarsire in alta nesfarsire.
dintr-un neajuns in celalalt.

iau viata mea si o fac gramezi de neintamplate si de nespuse.
tac vorbele mele toate
fiindca sunt prea tarzii si poate nepotrivite.
sunt piesele unui joc, ciobite
fortate intr-un loc care nu le apartine
pana cand s-au potrivit
dar a devenit inutil.

numai noaptea
numai noaptea
numai noaptea

se rostogoleste pe drum clepisdra mea
si timpul meu ramane tot mai putin.

cred ca sfarsitul adevarat
e lacatul pe care il pui peste vrere
si peste sens.

toate rascolirile mele sunt nefiresti
toate incercarile de a ma aduce la lumina
sfarsesc aidoma

de fapt, toate merg intr-un singur sens, asa-i?
spre parapetul spulberat
spre rapa

toate merg
spre aceeasi explozie de praf
toate


nu voiam decat tot ce-am avut..

anonimia a o suta saptea, ca sa nu tac

imi spune ca e muzica hormonilor cea pe care dansez.
aprob razand.
prefer sa iti poftesc carnea
decat sa stiu ca vibrez la tacerile tale.

deci .. cat de bou sa fiu,
sa trang perdeaua peste rana mea ce veche
sa ma indr..
sa.. simt
sa simt

cel mai nepotrivit
dintre oameni.

anonimia a o suta sasea, sarată

te-astept sa vii cum n-ai mai fost
unde?
in sufletul meu..


cum alunec eu spre limita starilor.
si cum sa tac..
si cum sa nu tac?!

cum sa gresesc ceea ce nu trebuie gresit.
cum sa fac ceea ce nu are sens a fi facut.

cum sa iti spun ca mi-a luat-o mintea razna.
ca am un gand.. si gandul are aripi..
ca este un firesc incredibil intre mine si tine.
care nu are logica si nici sens.
ca am marginile ciobite.

ca nu mai pot
si nu mai vreau sa stiu
sa invat
sa risc
sa sufar.
ca nu mai pot si nici nu trebuie sa invat
fiindca tu esti intreg fara mine
iar eu
nu stiu decat sa tulbur.

cel mult
ce putin.

anonimia a o suta cincea, rasfirata

Moartea ei i-a facut pe toti specialisti in depresii si in cadere. Doctori in tehnici de recuperare a spiritului. Genii in ale trairii.

Nu rezonez cu ceva anume. Plecarea ei nu mi-a provocat nimic anume. A fost o stire ca oricare alta.
Cunosc invingatori.
Cunosc invinsi.

Cunosc sangerarea fiecarui brat si carnea spintecata de timp.
Nu-i greu sa hotarasti soarta razboiului.
Nu-i greu sa spui "asta nu as face-o niciodata".
Dar e cumplit sa privesti o nesfarsire de praf.
Si nu iti ramane decat sa iei fiecare dimineata la rand. Cu speranta spanzurata de gat ca se va insenina.
candva.
sau daca nu,
ca vei sti cand e vremea potrivita sa sfarsesti circul
inainte de a fi prea tarziu.
prea dureros de tarziu
sa nu te stingi
cu lacrimi in ochi.




So my advice to you is to get it right this time around. Because this time is all you have.

anonimia a o suta patra, cu gandurile...

si a plouat mult.
si apoi s-a facut senin.
si au trecut luni multe.
si respir in fiecare zi curajul de a deschide ochii.

si va incepe furtuna.
si voi canta.

anonimia a o suta treia, cu zambet

mi-a dat sa citesc o povestioara scurta a lui Florin Piersic jr., cu o stewardesa care ramas incremenita in zambet. tipul de deformatie profesionala care ne mecanizeaza pe cei mai multi dintre noi.
mi-am afundat privirea in pagina desenata intr-un font ciudat si camera a luat-o razna. mi-am ridicat ochii, la fel de moale pe cat ii coborasem, incercand sa fixez peretii, undeva mai departe. mi-am pastrat surasul profesional, chiar daca obosit.
spre gat, s-a facut nod senzatia de greata. incet-incet, vertijul a pierdut din amploare.
am reluat randurile, incercand sa ma concentrez la sens.
ameteala s-a disipat in greata si intr-o acuta dure de cap.

lucrurile continua sa nu aiba sens. nici cale.

- pareai bine
- stiu

anonimia a o suta doua,

am ramas singura.
si totusi nu pot pleca.
parca nu am unde. in realitate lucrurile nu stau atat de grav.
asta nu ma impiedica totusi sa plang aiurea.. si gol.
m-am saturat sa ma prefac senina.
m-am saturat sa spun ca toate se vor aseza. ca totul va fi bine.

minunata, stralucitoarea, superba mea depresie.
perfecta mea cadere.
nu ma mai agat de nimic, pentru ca nu am nimic sa ma tina.



"and then the bottom breaks and you fall some more"

duca-se dracului, toate!