anonimia a o suta treisprezecea, cu prea multe ceasuri

sunt atat de obosita.
atat de obosita.
nu ma mai descurc cu nimic din tot ce se intampla.
sunt, brusc, multe si grele si se aduna, si se aduna...
si nu mai am nicio supapa. niciun fel de a lasa toata tensiunea sa se duca..
nu mai stiu cum faceam, daca stiam vreodata cum sa fac.
si .. nimeni nu imi da pauza.
si nimic nu sta in loc, ca eu sa apuc sa respir. sa apuc sa le ordonez, sa le asimilez si sa le descurc.
e genul ala cretin de stare cand parca toata lumea vrea ceva de la mine.
toti. deodata.

anonimia a o suta douasprezecea, cu ...

e un plans si o cadere.. ca o rana lunga.

unde te-am ratacit, oare?
si, oare, unde m-ai pierdut?

incet-incet, ne-am disipat amandoi in alte prezenturi.
pentru ca nu pot sa imi neg bucuria, asa cum nu iti neg indepartarea.

vei ramane intr-un semn de cerneala.
pentru ca voi iubi poate, din nou
pentru ca voi darui tot ceea ce nu am dat in unsprezece ani..
dar stim amandoi ca ceea ce am dat, nu mai poate fi impartit din nou.
un singur mormant a cazut peste mine,
iubirea mea,
atunci,
intr-o alta viata
in care
tu
erai
universul meu tot.

o singura piatra,
dincolo de care
a ramas o viata netraita.


Sometimes you breathe
All over my scar

anonimia a o suta unsprezecea, cu goluri

nu mi-e nici rau, nu mi-e nici bine
doar mi-e frig
cuvintele vin langa mine
cu ele te mai strig..

nu stiu daca mai esti, daca ai mai ramas.
m-am luptat cu tine.
cu tine cel dupa care m-am tot ascuns,
cu umbra caruia m-am ferit.
sa te ard. sa te eliberez..

- toata viata, ai spus.
dar nu a fost asa. pentru niciunul dintre noi.

si stau acum goala
in bataia vantului
si mi-e frig
si mi-e frica
mi-e atat de frica

are sa ma doara mult
iubirea mea cea noua
si
atat de tare simt sa fug
sa fug
sa fug

imi fac tacerile ghem
si le arunc spre stele.

uite. vine iarna.
in umbra carei cruci
am sa ma ascund?