anonimia a douazecisiopta, nocturna

ce mama dracului caut eu in viata ta, cu rezervari la schi si vacante venetiene?
de ce ma incapatanez sa dau din coate, printre doi clienti, un vraf de contracte si o iubita, care toate iti construiesc viata comoda in care doar eu mai schimb aerul?
iubesti la mine ca nu renunt.. spui tu.
de fapt, adori sa fii centrul actiunilor cuiva de care nu trebuie sa te doara capul.

in locul tau, si mie mi-ar fi frica sa ma iubesc.
daca mi-ai ceda, ai fi alt cap insirat pe ata.. ma umfla rasul ia ideea asta a sforilor iesindu-ti prin urechi..

doamne, ce prostii nocturne.
si totusi.. cred ca la asta trebuie sa ma gandesc ori de cate ori mi se innoada stomacul de lipsa ta. ori de cate ori mi se inclesteaza palmele de pofta de a te consuma.
mi-e pofta de tine, o stii.. si, mii de draci, cat profiti de asta!

poate tot atat cat profit eu.

pana la urma, poate ca te merit. poate ca esti penitenta mea.
vedeti, dragilor?! pana la urma, m-au gasit blestemele voastre.

plec razand, sa imi fac somnul antirid.
vreau sa visez iubiri eterne.

anonimia a douazecisisaptea, cu servetele

sunt anonima care plange.
plange hohotit, zbuciumandu-se.
care se stoarce pe sine de toata durerea, de tot golul, de toata lipsa si toata asteptarea.
de tot ce a fost si mai ales de tot ce nu a fost.
de tot ce am asteptat si tot ce am lasat sa treaca,
de tot ce a contat si mai ales de toate cele pe care le-am lasat sa se topeasca in afara mea, spunandu-mi ca iubirile trec. ca nimic nu e vesnic. ca nimic nu merita sa lupt, sa caut, sa renunt..
cat am gresit.. sau cat gresesc acum, poate, sperand ca e ceva care conteaza..

sunt anonima care plange cu sughituri,
care isi infige unghiile in carne, in pumni stransi, agresivi si morti.
anonima care nu mai crede. care nu mai vrea. care nu mai poate.
anonima care nu s-a sinucis,
pentru ce era de murit, e gata stins.


si singura scot servetelele din pachet
si imi refac machiajul.

anonimia a douazecisisasea, cu batai de gene

am cel mai frumos, mai sincer si mai tâmp surâs.
sunt indragostită, azi, cum n-am mai fost din ziua aceea.
tot sensul meu in lume se afla in bratele tale.

poate ai dreptate.
toate astea se intmpla vreme de o milisecunda.

apoi eu ma intorc la viata mea
iar tu la existenta in care nu ai timp,
niciodata suficient,
niciodata sa imi ajunga.

raman tanjind.
si zambind,
in urma ta.

anonimia a douazecisicincea, lipsita de medicatie

sunt astazi anonima nebuna.
de o incapatanare absoluta, din vreme in vreme, plec sa te astept in locuri doar de mine stiute. intalniri stabilite unilateral, arareori comunicate, niciodata confirmate. niciodata consumate.
zambesc rotund in psihoza mea perfecta. iti ignor vointa. EU vreau sa te vad. si pazesc banci ori cesti de cafea; curat cu privirea aleile, asteptand mut sa nu apari.
nu vii niciodata si niciodata nu renunt.
ceea ce ador la Brukner, si intuiesc la Kundera este putinta lui de a descompune caractere si gesturi, dincolo de romantiozitati. o transare seaca, o expunere publica a goliciunii launtrului nostru, in care visam in mituri si speram la contorsiuni de univers.
Astfel, incerc o descompunere a acestei fixatii, a acestei incapatanari ale mele de a te astepta, din vreme in vreme, acolo unde nu vei aparea.
Intai de toate, este exercitiul meu de continuitate. Sunt prin excelenta inconsecventa. Fara doar si poate, intaia mea trasatura este aceasta lipsa profunda, totala, de consecventa.
dar, iata, o iubire de zeece ani, de care nu ma dezbar nici azi. ce simulacru mai bun de radacini?!
apoi, hai sa o recunosc, eu mie. asteptarea ta, care nu vii niciodata - ce tel mai potrivit intr-o existenta complet lipisita de sens. dincolo de dramatismul iubirii neimplinite, laolalta cu spoiala de statornicie.
fiindca, o stim amandoi, asteptarea mea nu exclude sirul nesfarsit de amanti. pana la urma, eu te astept atunci cand imi pica mie bine.. doar n-o s-o fac zi de zi? noapte de noapte?!
N-ai sa vii azi, nici azi si parca imi pare bine. ma valideaza ca existenta tragica. imi ofera scuze sa nu imi asum rolul meu de femeie. sunt libera sa nu iubesc, sa nu ma dau cu totul nimanui. sa nu risc un esec real, intr-o relatie reala - deci nu; eu te astept pe tine.
zambesc rau, acru. ma privesc taios. superior. m-am decriptat. imi vorbesc senin, intrand pe usa cafenelei din colt. peretii ei galbeni, ascunsi in penumbra sunt cei pe care ii voi pazi astazi.
ma asez la o masa, pregatindu-ma sa scot agenda. vreau musai sa insemnez aceasta analiza rece. imi scot haina si te vad intrand.

iti spun ca nu te asteptam.
incepi sa razi si imi raspunzi ca astfel devii imprevizibil si surprinzator.
"imposibil", completez eu. "nesimtit", adaugi tu.
ma gandesc intr-o doara ca tot ce mi-am spus mai devreme isi pierde rostul.
te srut.
totul se stinge intr-o discutie lunga, vie. sunt inteligenta si stralucitoare. te fascinez. sunt intuitiva. te surprind. te privesc si te simt pierzandu-te in mine. trec dincolo de ochii tai, te incalzesc.
ma redescoperi, deplina.
asa cum ai sa ma uiti maine.

cand tot ce am spus va avea, din nou, sens.

anonimia a douazecisitreia, spasmodica

Ma gandesc uneori la sex. Se intampla pur si simplu, fara un determinant de aceasta natura. ma trezec vizualizand un anume gest, o anume respiratie. si atunci intaia reactie este o contractie in muschiul diafragma si in stomac. nu stiu de ce, dar acolo resimt eu amintirile erotice.
in autobuz fiind, sesizez mana unui sofer, dealtfel insipida, intinzandu-se spre una din comenzile conexe de pe bord, gen nivel de ventilatie. intinderea acestor degete s-a suprapus peste alte degete, din mintea mea, consumand un altfel de gest.
pictograma completa, detaliata, brusca.
contractia musculara a fost atat de violenta incat mi-a aplecat umerii inainte. emotia s-a dispersat, incet-incet, intr-un freamat al carnii. caldura mi-a incalzit traheea, urcand spre cap.
creierul e, pana la urma, cel mai erogen organ, nu? parca asa..

anonimia a douazecisidoua, personala

intr-o zi am sa ma sinucid.
cred cu intensitate asta. sfarsitul nu poate fi altul.
intr-o zi am sa ma sinucid, satula si golita, pierzand tot ce am dorit si castigata de tot ce ma sufoca.
un tanar EL, satul sa ma adore in cuvinte si in mutenii, satul sa fie pe locul doisprezece si sa primeasca resturi de afecte, tranteste usa cu putere.
ca orice tanar amant nefericit, vrea doar sa ma uite.
il inteleg. of, cat il inteleg. stiu ca tot ce simte acum, patimas, se va disipa.
ca din tot ce l-a legat de mine va ramane altceva.. cu totul altceva.
stiu ca ma plictisea ingrozitor, adesea. si mai stiu ca aveam nevoie de el sa pompeze in egoul meu de femeie.
stiu ca i-am zis din ziua intai "n'ai sa ma ai niciodata" si stiu ca a inteles-o din ziua a doua, neincetand totusi s-o spere. si ma obosea.
dar mai stiu ca ma doare un pic revolta aceasta a lui, vas de portelan zdrobit pe gresia din bucatarie. am pierdut ceva ce detineam. era al meu.. si nu mai e.
si detest la mine strangerea asta de inima. si destest la mine aceasta numarare a adoratorilor.
i-as mangaia acum fruntea si i-as saruta tampla si i-as culca, in poala mea, capul. i-as adormi revolta si temerile.. l-as face al meu din nou, pentru ca maine sa ma oboseasca iarasi.
femeile, cine dracului sa le inteleaga?

Peste asta nu am putut trece niciodata. peste strangerea de inima provocata de disparitia cuiva.. peste caderea mea de pe un piedestal, pe care - in rest - ma batea vantul.

am sa sfarsesc sinucisa, intr-o zi.
ma intreb cand.
sper ca nu va fi... prea tarziu.

anonimia a douazecisiuna, fara sens

e o spulberare a gandurilor, in noaptea asta disipata in trezie..
te citesc, neputandu-te patrunde.
te astept, neputandu-te chema.
te tanjesc, neputandu-te numi.

in lumea de langa mine, cainii latra, in haite. amutesc de spaima. ma chircesc in mine si sper sa nu ii visez.
ma intind dupa zbor.
l-as apuca in maini si l-as sorbi.

am picioarele inghetate.
am mainile reci.
imobilitatea din launtru are o anume seninatate.

daca am murit?

anonimia a douazecea, cu draci

Una din informatiile care au dominat ordinea de zi in jurnalele tv de ieri este aceea ca o scriitoare de origine romana - Herta Muller - a castigat premiul Nobel.
Apoi.. a inceput nebunia.

Antena 1 titreaza - gretos - "Romania pierde alt Nobel".
Zau?! Dincolo de faptul ca Romania pierde, zilnic, lucruri mult mai importante, care se afla in directa si absoluta ei administrare, lamentarea asta mocirloasa ma scoate din minti.
Acrita si satula, sufocata si in prag de amputare emotionala (intuiesc..) Herta Muller fuge din Romania, se refugiaza in Germania si de acolo nu vrea sa mai auda de tara de nastere. Nu s-ar intoarce nici la douazeci de ani de la caderea comunismului (nici nu cred ca ar avea de ce.. atunci era securitatea represiva, acum sunt oamenii demni de scarba. hai sa fim seriosi. sa vii dintr-un sistem care functioneaza - cel putin la nivel personal - si sa te sacrifici pe altarul unui pseudo-nationalism este o asteptare care depaseste infantilismul si se cheama - curat - prostie)
Si Antena 1 se gaseste sa scanceasca "Romania pierde alt Nobel". Bine dracu' ca n-au vorbit de greaua mostenire, sau cum era replica, fiindca ma lua cu greturi complet. Romania a pierdut-o pe Herta Muller din secunda in care femeia aceasta a trecut granita. De fapt, cred ca a pierdut-o de dinainte, cam de pe la primul gand al ei de a fugi. Sa te smiorcai acum pentru asta ma convinge ca nu poti mai mult.. tu, ca televiziune. Ca sigur, nu am vazut-o pe Romania smiorcaindu-se. Ci doar pe stiristii destepti care au scris si au lasat titlul asta blegos. Cultul victimelor. Cum sa fim mai tragici si mai demni de mila.
Un fost profesor imi spunea, intr-o zi, ca nu (mai) exista o decenta a durerii, a suferintei. Ca - oamenii se tavalesc public iar televiziunile ii impresoara, avide de spectacol.
I-am replicat ca suntem totusi un popor in a carui traditie exista bocitoarele - adica acele persoane pe care le platesti ca sa zbiere la o inmormantare... mi se pare infiorator. urasc inmormantarile (ca si nuntile, dealtfel, dar din alt motiv), fix din cauza acestor exhibitii. (interesant, daca stau sa ma gandesc, sa afirm asta eu, care ma expun, in felul in care o fac, pe blogul asta, de exemplu).
Realitatea TV e mai temperarata in afirmatii... intervievatii sai, insa, nu.
" Mircea Mihăieş: Avem un Nobel românesc, oricum am întoarce lucrurile". ZAU?!? Bah... eu inteleg frustrarile legate de Blaga intre literatii romani, dar incetati sa mai incercati sa inspirati adanc.. doar-doar se mai trage un pic de cenusa pe turta voastra. noastra.
Nu va e jena? Nu va e scarba? Ma inverzesc si ma cutremur si ma apuca greturi sufocante si se duce dracului orice ratiune...

Mi-e frica sa citesc presa scrisa.

anonimia a nouasprezecea, care tanjeste

tu stii ca noi n-am facut niciodata dragoste? in aceasta viata care a trecut de cand ne cunoastem, de cand suntem altfel de anonimi.. niciodata.
cred ca ii iubesc doar pe barbatii cu care nu am facut niciodata dragoste.
exagerez. ii pastrez in suflet, o vreme, si pe unii dintre aceia cu care ma impart, fizic.

ce-ar fi sa iti bat la usa intr-o zi si sa-ti spun "vreau sa facem dragoste"?

nu stiu ce este mai bizar.. ca ma gandesc la asta, sau ca stiu ca nu am sa o fac?

cand aveam optsprezece ani poate ca as fi facut-o.
atunci eram altfel.
atunci aveam un nume.
ma chemam EA.

si totusi,
n-as vrea sa treaca viata asta fara sa iti citesc in palma. fara sa te adulmec.
fara sa imi aduc aminte
cum este
sa te iubesc.

anonimia a saptesprezecea, cea tălâmbă

adica o anonimie despre senimentul intens de Fulga...

nu e nici macar paradoxal. e doar aiurea. n-am chef sa scriu, dar nu vreau sa uit.

mi se pare important sa punctez etapa Fulga.

pana la urma.. sunt o anonima, nu? pot fi si o vaca anonima. sigur.. o vaca frumoasa, desteapta, puternica si sinistru de independenta.. deci vaca absoluta.

o rumegatoare patrupeda care nu poate oferi decat ziua de azi.. si uneori, nici pe aceea.

care nu poate promite decat ca viata nu e plictisitoare, ca zilele sunt fantani arteziene si noptile stanci dinamitate...

imi dau seama cat de imbecile sunt randurile de mai sus, dar le las pentru ca si imbecilitatea face parte din mine.

vorbesc singura.. plang singura.. eu care nu iubesc si nu plang niciodata.

deci.. da.. ziceam ca sunt vaca.
sunt vaca fiindca ma sufoca de doua zile un gand.. nu, nu gandul ala al lui Sterian..
ma rasucesc in mine ca sa iti.. nu, nu mai vorbesc cu tine.
ca sa ii fac o bucurie.
ma rasucesc in mintea mea si.. realizez ca
totul este inutil. pentru ca.. daca astazi ai rosit cand ti-a venit curierul la usa si ai agatat de urechi un zambet pe care pot doar sa mi-l imaginez
n-o sa intelegi, n-o sa vrei, n-o sa risti niciodata
sa imi daruiesti timp.
timpul tau e tot ce imi doresc de la tine..
si timpul tau il pastrezi atent. il dramuiesti cu grija. uneori, am senzatia ca faci tot posibilul sa nu pierzi printre degete nici un fel de vreme.



cum o dreg, cum o sucesc, ma intorc cu ochii la tine. si ma adresez figurii mute.. care acum face altceva decat sa citeasca bloguri. al meu, in special.

si oftez bosumflata...
si ma ridic sa valsez cativa pasi.. stau singura cuc in biroul asta mareeeeeee....

afara.. calutul meu ma asteapta.. printesa capcauna, care nu are nevoie de nimeni niciodata.

nu.
imi e limpede.
nu pot sa ma adun. in nici un fel, despre nimic, nu pot sa adun cuvant langa cuvant.

toate sunt de nisip.
tu, devierea mea.
tu, uitarea mea.
tu, gandul meu tacut.

si da.. doar eu stiu ca sunt trei chipuri in spatele acestor vorbe.

noapte buna mie.
ma duc sa ratacesc, talamb.

anonimia a saisprezecea, cea laşă

ma rasucesc in gandurile mele.
zambesc cu spasme mici.

gandesc un milion de lucruri.
pe cele mai multe dintre ele, le tac.

p(m)s: vrei sa te insori cu mine?

editat:
ea: psihanalizabil
eu: ce?
ea: cadoul. carte - femeie - jurnal - "citeste-ma for god sake"
eu: mda... el o sa intrerpreteze drept: "mai pune dracu mana pe o carte"

.. sublimul simbolurilor este in insusi faptul ca ele nu sunt aceleaasi pentru toti.

anonimia a cincisprezecea, care zambeste

cafeaua mea cu miere,
lumina care razbate dincoace de storuri.

ma imbrac. ma fardez.
ca in fiecare dimineata.
si totusi altfel. fiecare dimineata are altfelul ei. cant.

azi o iubesc pe femeia din mine.

chicotesc gandind ca nu fac curat inca. nu ma dezbar de haosul meu adanc.
dar azi mi-e liniste.

azi, o iubesc pe femeia asta
alaturi de care traiesc
de .. cand traiesc.

anonimia a patrusprezecea, care isi rade

dupa o zi de paienjenis, imi rad de mine.
credeam ca nu pot urca mai sus de pragul la care realizam disconfortul plansului pe ascuns - acela ca nasul rosu te va trada mereu.
dar pot.
inchei o zi de caderi
cu cearsaful sub nas,
rasfoind, cu un colt de suras,
un volum de Bacovia.

ce dor imi e de senin.

anonimia a treisprezecea, cu ghinion

i think she is the saddest girl ever to hold a martini

fraza asta mi s-a aprins in minte, ca un neon, in clipa in care mi-ai raspuns "nu sunt in oras". nu atat de frustrarea de a te astepta, in fata casei, cu cadoul in mana - ca un caine la aport.
cat de certitudinea ca nu vei schita nici cea mai mica intentie de a repara aceasta fractura de comunicare.
nu vei incerca sa peticesti nimic
pentru ca nu are importanta.
pentru ca inca sunt, pentru ca voi ramane.. o vreme; inca o vreme
apoi voi disparea. si va fi tarziu, pentru amandoi.

e prea tarziu, de dinainte sa ne cunoastem.

si traficul s-a impaienjenit.. ca atunci cand viziera e plina de apa si vad intrepatrunse toate luminile si formele.
si as fi vrut sa conduc pana la capatul lumii,
sa plang in linsite

sa nu ma mai opresc
niciodata.

anonimia a douasprezecea, cea pierduta

te citesc uneori. adeseori.
ma frustreaza dincolo de uman sa citesc despre tine. despre ce faci.
imi aminteste despre toate lucrurile care exista in afara mea, in afara existentei pe care eu o inghesui in 10 ore de birou si 4 ore de visare pe sosea sau printre peretii sixtini..
imi amintesc, povestile tale, de tot ceea ce faci dincolo de mine, in afara mea. despre construirea, moment cu moment, a unei vieti din care nu fac parte.

te citesc si ma zdrobesc povestile tale.
de parca te-as pierde acum, intaia oara.
dupa o viata in care
n-am fost niciodata
a ta.

anonimia a unsprezecea, cea matinala

in dimineata asta, iau cuvintele si le innod haotic. insailez in jurul lor muzici dragi.
si asa imi conturez corpul meu de femeie.
umbra mea de femeie.
gandul meu de femeie.

o dimineata de marti in care cafeaua are acelasi gust. in care graba are acelasi gust. in care benzina nearsa va avea acelasi gust.
dimineata de marti, ca atatea altele care au fost, ca atat de multe sau de putine care vor mai fi.
deviez. este irelevant cat de multe sau de putine zile vor mai fi.

tesatura de ganduri din jurul meu.. ma zbat ca insecta de la micul dejun.
ma simt femeia de la micul dejun.
cei mai multi zambesc.. cu ochii umezi si foamea desenata la coltul gurii, usor ridicat.

deviez
deviez
deviez

ma duc la biblioteca. e marti.
ce poate fi rau?

anonimia a zecea, cea senina

http://www.youtube.com/watch?v=5YXVMCHG-Nk

seri topite in absinth.
fumul tigarii rasucit pe deget. pereti sixtini.
singuratati impartite la doi. la doua. la mine insami.

deschid in curbura palmelor
ultimul ochi de apa limpede
in care oglindesc cerul meu innorat

tu stii, iubesc furtunile.
sa se rupa in bucati norii,
ma ascund intre peretii pieptului tau.

tu stii,
timpul
are gust de anason.

anonima a noua, cea muta

http://www.youtube.com/watch?v=PSTsvSvTk2I

So turn and walk away
I've overspoken
Said all that I can say
I know that I can kneel
And I could cry
And I know that I could show you how I died
But what good would it do?
Give the world another fool...

Ma sufoca plangerea violoncelului... starea este amestecata
un fel de suras,
cu un mod de a ma aseza pe jos
si de a-mi strange genunchii la gura.

M-am obisnuit sa imi legan gandurile.

Postarea asta se continua fara cuvinte.
cu un tremur de maini reci, deasupra tastaturii.. fara sa lege cuvintele care..
cuvintele care..

cuvintele care nu.