a o suta douazeci si cincea, interogativa

auzi?!
pentru ce mama dracului ma tot lupt eu sa salvez povestea asta?
povestea asta, cu vertebre secerate?!
povestea asta in care, tu te intrebi "de ce?!" si citesc furia in spatele greselilor de dactilografie.
povestea asta care se rostogoleste inainte dintr-o obisnuinta a ta de a gasi, uneori, aceeasi femeie langa tine, in pat, dimineata.
povestea asta care traieste fiindca eu, intr-o zi, m-am pomenit fulgerata de o iluzie.
si m-am incapatanat sa cred in ea.

stii ceva?!
daca tu vrei sa faci povestea asta praf
cine mama dracului sunt eu sa ma chinui si sa ma invart, si sa imi crestez palmele pentru tine?!
si cine dracu esti tu sa fac asta pentru tine?!
si daca te iubesc ce?!
si poate ca nici nu te iubesc
poate ca mi se pare
poate ca m-am legat in lanturi de o iluzie
poate asa e criza mea de treizeci de ani, in care traiesc o a doua copilarie.
uite.. poate ca aveam nevoie sa mai iubesc o data asa.
poate ca mi-am dorit o a doua sansa, aceea pe care nu mi-am dat-o, pe care nu am avut curaj sa mi-o asum acum 11 ani.

si poate ca am avut dreptate.. in fiecare iarna ma despart.

***
si stii ce?
mi-as dori enorm ca tu acum sa fii in drum spre mine.. sa repari
spartura asta din perete.
dar nu esti.
stiu ca nu esti.
stiu ca nu vei face nimic
fiindca tu esti complet absorbit de golul tau
iar eu nu contez. pentru a .. cata oara?.. eu nu contez.

stii ca doare. stii ca ma doare de imi vine sa musc.
si probabil iti spui ca am mai trecut prin asta, si ca oricum nu sunt femeia unui singur barbat,
si nu s-a inventat nici ancora, nici ham pentru mine.

sau poate, nici macar nu tii un discurs atat de complicat.
stii ca ma doare si te gandesti ca sunt o alta victima colaterala, care s-a bagat de bunavoie in viata ta.

mi-as dori
dar nu vii.