fac parte dintre acei oameni care dezvolta fixatii pentru cate-o muzica, datorita moliciunii unui acord, sensibilitatii unei inflexiunui, povestii de sine statatoare a unui vers.
asa se face ca, ascultand piesa aceasta trec de tot fiorul negativ pe care mi-l aduce in minte aceasta inca o jelanie a unui barbat parasit si care nu pricepe nimic din toate cele care i s-au intamplat.
caci, fac o paranteza, am dezvoltat un venin nemilos cu atatia barbati care spanzurandu-se de gatul meu, mi-au susurat libidinos "vei stii c-ai gresit".. construindu-si un piedestal in viata mea si incercand sa ma pironasca acolo, intr-o realitate inventata.
asadar, povestea acestei piesa.. imi zdruncina toti nervii mei de femeie.
si totusi..
exista un vers. unul singur, care schimba tot.
cand Marius Dascau spune "cand pielea ta ma va cere pe mine", sunt intreagă arcusul unei singure imagini: buzele mele adormindu-ti coloana, verteba cu vertebra.
tu implorandu-ma sa dorm si eu neputand sa controlez nevoia de dincolo de mine de a nu lasa timpul sa treaca.. lupta cu somnul, bucuria de a te imbratisa, nevoia de a-ti saruta pielea
continuu
continuu
continuu

nu stiu daca pielii tale ii lipsesc.
nu stiu
si nici nu imi pasa.
important, dincolo de toate,
este ca lipsesti tu, bratelor mele.