a o suta douazeci si patra, goluri mici si iarna mare

nu stiu cu ce sa incep, in acest prag de concediu, de sarbatori, de goluri care absorb tot.
poate ca nu am mintit niciodata. poate ca iarna ma innebuneste. de tot.
te indepartezi, in mintea mea. de stingi incet-incet, desi stii ca nimeni altul ca - intre patru pereti - sa ma faci cea mai fericita femeie.
asa cum n-am mai fost.. de multe vieti.
da, sunt indragostita de tine. inca.
dar incet-incet.. nu ma mai doare neatentia ta. neimplicarea ta. nedorinta ta.
ma vindec?
sau doar frica si-a facut vad in carnea sufletului meu. si cauterizeaza ranile.

usor-usor, incetez sa mai tanjesc dupa tine. incetez sa iti mai cer lucruri.
tu crezi ca toanele mele de femeie s-au potolit.
dar nu e asa.
am nevoie de toate cele care imi lipseau si pana acum.

doar ca nu ti le mai cer.
si stiu ca nu vei face niciun pas in plus..

se aduna gheme sarate in ochi.. si as vrea sa iti simt palmele urcand pe spatele meu. si apoi pama ta dreapta cuprinzandu-mi sanul stang.
si sa simt ca sunt acasa.


acum.
fix clipa asta de acum
cand nu esti al meu
cand nu esti al meu

ma sufoca.

*****

ce ironic e universul. in ce fel aparte stie el sa imi dea palme peste ochi. sa nu ma lase sa uit nicidoata, niciodata, niciodata.

acum, cand scriam cele de mai sus. cand scriam cum mi se usuca incet-incet starile.
acum, cand te citesc atat de indepartat de mine. atat de rece.
atat de absorbit de propria ta depresie. de propria ta cadere.
cine stie, poate chiar atins de indepartarea mea. atins de raceala mea.

acum, sangerez de cad din picioare. ti-as da doua palme, cat sa tremure geamurile.
ti-as da doua palme si te-as ascunde la mine in brate.

cred ca am sa te las sa respiri..
si am sa respir si eu..

si dracu stie daca vreodata, daca vreodata
vreodata...
ne vom intoarce.


(asta era, oare, momentul in care eu hotaram sa lupt pentru ceea ce iubesc?)