.. cum sa spun ca ma doare..
ma doare plecarea mea de aseara. ma doare gestul tau de a-i da cheile chiar acolo, langa mine.. cand stiu ca cele mai putin susceptibile gesturi sunt cele facute la vedere. cu cinism.
ma doare imbratisarea ta, cand stiai ca sunt suparata dar nu stiai cat vazusem, cat intelesesem din voi doi.
ma dor lacrimile care au cazut, fara opreliste, tarziu dupa ce am inchis usa taxiului.
ma doare fuga noastra in lume, care nu se va mai intampla niciodata.
ma doare ca nu gasesti in tine niciun motiv sa ma infrunti, sa imi topesti suspinul, sa ma convingi sa raman.
cred ca asta ma doare cel mai mult.
ca nu vei petici rana asta.. de parca mi-ai spune: "daca vrei sa ramai langa mine, asuma-ti durerile si taci".
nu vei repara nimic.. de parca nu as merita niciun efort.
suna victimizant, nu este.. stiu atatea moduri rationale de a combate afirmatia de mai sus. dar degeaba o combat, pentru ca ea nu reprezinta ce gandesc ci ceea ce simt.
ce mi-a trebuit mie baiatul asta?
ce mi-a trebuit mie iubirea asta, nascuta pe teren maracinos?
de ce nu incetez sa cred..
e vremea sa spun "a fost cat trebuia sa fie. a fost simplu si frumos"
si nu pot..
si ma doare..
si totusi nu imi ramane decat sa tac.
ai plecat de acasa si o farama din sufletul meu spera prosteste ca esti in drum spre mine. si stiu ca nu e asa.. stiu ca daca ai fi vrut sa imi vorbesti, ai fi ales varianta cea mai simpla - cum ai facut-o si in alte dati - ai fi ales telefonul sau internetul.
ai plecat.. poate spre ea?
sunt nebuna, poate. sangeranda si nesigura.
certitudinile raman aceleasi
din noi
am ramas eu
sa sterg urmele intregului trecut.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu