anonimia a saptezecea, ca de primavara

anonima isi incepe ziua, saptamana, luna.. intr-un exces medicamentos. conditii destul de dificle sa nu pic in depresia bolnavului.. eu care abia imi tarai echilibrul instabil..
durerea de genunchi s-a permanentizat.. devine o prezenta pe care ma pot baza. alaturi de ea, durerea de muschi de dupa injectia care ar fi trebuit sa nu doara.. laolalta - un haolu senzorial si sensibil care exacerbeaza tot felul de alte impulsuri.
gandul ca trebuie sa imi redistribui confuzia matinala, astfel incat sa acord o ora tratamentului, ma zguduie dincolo de orice putinta de acceptare a situatiei. spun asta in timp ca inca lipai "un ceai de prafuri" cu gust identic-chimic de lamaie si mai am o pastila de luat. exceptand injectia, ritualul se va repeta si diseara.

dar nu. nu vreau sa cred ca am inceput primavara cu o punga de medicamente pe care le-am urat din secunda in care le-am vazut numele inscris pe reteta.
nu.
primavara mea a inceput aseara. odata cu victoria, din nou, a Stelei asupra Fenestelei Brasov. Cu Soso pe care am vrut sa il transez cu lama ruginita cand i-am vazut reactia post-Prozac tip "uiteeeee pucuuuuu.. vine puucuuuu.. treeeceeee puuucuuu.. undeeee-i puuuuucuuu", cu penultimul gol al brasovenilor, cand - dupa toata incaierarea din fata portii - raman cu ochii pe discul negru care nu gasise alt loc de odihna decat stalpul portii lui Catrinoi. Si mi se taie respiratia, dar inevitabilul se produce si scorul urca la 3-2. Si acelasi Brian Soso, care de doua meciuri e in "anger management" si nu mai lipeste adversarii de mantinela (lucru care - sincer - imi lipseste) si care doua reprize a fost in alt univers de reactii - pleaca singur, pe contraatac de ziceai ca atunci descoperise ca se poate si asa.
primavara mea a inceput aseara cu bratara, pe post de martisor, de la Emelianenko.

da. primavara incepe cand zic eu.
si cum vreau eu.
si azi, luni,
am chef sa ma bucur.