merg mult cu metroul. urasc trenul asta subteran, cu presiunea, zgomotele, mecanismele lui. cu eficienta lui. roată zimtata a unui sistem care îmi displace dar din care nici eu nu ma smulg...
merg mult cu metroul. joc, in subterane, doua jocuri.
intaiul este sa descopar in statii cat mai multe puncte unde poate fi atarnat un streang. am observat cu uimire ca statiile nu sunt gandite intru ajutorarea sinucigasilor. cu toate astea, am descoperit cateva locuri.. senzationale. vizibile, sensibile. o frumusete!
celalalt joc se intampla cu pupilele zgârmând in intuneric.. apoi infipte in lumina alba care inunda, devenind tot.. si amanand tot mai mult clipa in care imi sugrum pofta de a-mi culca tampla pe scara de fier.
**
pe biroul meu odihneste un ghiveci cu trandafiri.
atat de tarziu..
atat de fara sens.
sa hotarasti dupa cinci ani ca nu vrei sa ma pierzi.. cand sunt patru de cand am plecat definitiv..
sau poate nu.
ii maingai inca tamplele, in minte.
si, tot in minte, imi deseneaza conturul buzelor.
**
se sufoca de plans.
ma asteptam sa imi faca orice, dar nu asta.
nu stiu cum sa fac sa treaca
.. nu faci, copil drag. o adun toata pe umarul meu. ii mangai parul. ii sarut crestetul.
astea sunt dureri care nu trec. si pe care nu le poti imparti altora.
e fierul incins care iti spinteca sternul.
este lipsa de aer.
asternuturile care te ard.
urmele mainilor lui, oriunde pe corpul tau.
plangi, copil drag.
e tot ce poti face.
candva.. vei adormi.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu