anonimia a douazecisisaptea, cu servetele

sunt anonima care plange.
plange hohotit, zbuciumandu-se.
care se stoarce pe sine de toata durerea, de tot golul, de toata lipsa si toata asteptarea.
de tot ce a fost si mai ales de tot ce nu a fost.
de tot ce am asteptat si tot ce am lasat sa treaca,
de tot ce a contat si mai ales de toate cele pe care le-am lasat sa se topeasca in afara mea, spunandu-mi ca iubirile trec. ca nimic nu e vesnic. ca nimic nu merita sa lupt, sa caut, sa renunt..
cat am gresit.. sau cat gresesc acum, poate, sperand ca e ceva care conteaza..

sunt anonima care plange cu sughituri,
care isi infige unghiile in carne, in pumni stransi, agresivi si morti.
anonima care nu mai crede. care nu mai vrea. care nu mai poate.
anonima care nu s-a sinucis,
pentru ce era de murit, e gata stins.


si singura scot servetelele din pachet
si imi refac machiajul.