anonimia a douazecisidoua, personala

intr-o zi am sa ma sinucid.
cred cu intensitate asta. sfarsitul nu poate fi altul.
intr-o zi am sa ma sinucid, satula si golita, pierzand tot ce am dorit si castigata de tot ce ma sufoca.
un tanar EL, satul sa ma adore in cuvinte si in mutenii, satul sa fie pe locul doisprezece si sa primeasca resturi de afecte, tranteste usa cu putere.
ca orice tanar amant nefericit, vrea doar sa ma uite.
il inteleg. of, cat il inteleg. stiu ca tot ce simte acum, patimas, se va disipa.
ca din tot ce l-a legat de mine va ramane altceva.. cu totul altceva.
stiu ca ma plictisea ingrozitor, adesea. si mai stiu ca aveam nevoie de el sa pompeze in egoul meu de femeie.
stiu ca i-am zis din ziua intai "n'ai sa ma ai niciodata" si stiu ca a inteles-o din ziua a doua, neincetand totusi s-o spere. si ma obosea.
dar mai stiu ca ma doare un pic revolta aceasta a lui, vas de portelan zdrobit pe gresia din bucatarie. am pierdut ceva ce detineam. era al meu.. si nu mai e.
si detest la mine strangerea asta de inima. si destest la mine aceasta numarare a adoratorilor.
i-as mangaia acum fruntea si i-as saruta tampla si i-as culca, in poala mea, capul. i-as adormi revolta si temerile.. l-as face al meu din nou, pentru ca maine sa ma oboseasca iarasi.
femeile, cine dracului sa le inteleaga?

Peste asta nu am putut trece niciodata. peste strangerea de inima provocata de disparitia cuiva.. peste caderea mea de pe un piedestal, pe care - in rest - ma batea vantul.

am sa sfarsesc sinucisa, intr-o zi.
ma intreb cand.
sper ca nu va fi... prea tarziu.