si tacerea cade pe jos
si e spulberata de vantul asta rece al toamnei.
se imprastie starile ca firele de nisip.
sa te vad tacand
tacandu-mi
parca nimic nu-mi starneste mai explozive nelinisti.
intind mana, si apoi o retrag
deschid gura, si apoi imi inghit cuvantul.
sunt toata un semn de intrebare mut.
si poate ca tacerile tale, nu sunt penru mine
si poate ca neajunsul tau, nu l-am nascut eu
si stiu ca tu esti si in afara mea astfel incat nu toate sunt legate de mine
stiu toate astea
stiu si mai multe
dar ma zvarcolesc totusi in nesigurante prafuite
si simt ca ma sufoc.
stiu ca nu imi va tacea gandul asta decat atunci cand ai sa imi zambesti
daca ai sa o mai faci vreodata
stiu
dar trag aer in piept
tac
si te privesc tacandu-mi.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu