anonimia a o sutasaptesprezecea, ca despre copci

sunt indragostita.
sau ceva de genul asta.
nu am stiut niciodata sa imi etichetez corect sentimentele. poate pentru ca mi-am petrecut timpul punand bilete cu nume, amantilor mei.
ferindu-ma de stari. si uneori, alunecand in ele.

sunt.. cum am zis mai sus.
sau ceva de genul asta. si ma simt mizerabil.

aseara imi sclipeau ochii si imi radea fata si imi curgeau poftele si bucuriile in vene. apoi, am adormit tanjind dupa el si sufocandu-ma lipsa lui de raspuns.
urasc putinta lui de a-mi face echilibrul terci.
acesta putere pe care o capata brusc cineva, alt_cineva, de a-ti schimba rasul in su_ras si apoi in su_spin.
si la final ramai cu spinii, infipti adanc sub carne.

urasc vulnerabilizarea asta cu aceeasi patima cu care poftesc la carnea si la cuvintele lui.
vorbeam despre frica, zilele trecute.
dar nu frica se cheama ceea ce imi zguduie bucuria. ci frustrare si orgoliu ranit.
linistea mea.. linistea mea nu mai e in mainile mele
si
nu pot sa nu ma intreb
daca merita riscul, plansul, cearsafurile facute nod.
e in mine atata dorinta de el si atata pofta sa il vad ingenunchiat, sa il dobor, sa il stapanesc, sa il am, sa il bucur, sa ii fiu si centru si margini, sa il lipesc de mine cu toate bratele mele, sa ii nasc licurici in ochi, sa il ascult, sa imi vorbeasca, sa imi cada la picioare, sa imi sarute genunchii, sa ma ascund in palma lui..
si atat de violent toate astea nu sunt
incat
ma inghite golul.

la ce imi trebuie mie toate astea?!