anonimia a o suta cincisprezecea, ca o ironie imediata

Da.
Ca o ironie a sortii. Ca o provocare.
Universul imi pune piedici, imi ofera sanse. Zeu bun sau rau, Universul canta la nervii mei intinsi.

Cand pe tine te pierd in taceri.
Cand vuieste in mine frica nebuna..
Ma ridic ferm in picioare si apuc latul usii in palma mea.
Sunt incordata si ochii imi ard si ma pregatesc sa-o trantesc de perete.

Mi-e frica de pierderea ta.. si simt sa plec eu intai, sa nu apuce sa ma doara atat.
Mi-e frica
mi-e frica
mi-e frica

si ard.
si te vreau langa mine, si nu esti
iar eu nu te pot cere fiindca tu ai nevoie de timpul tau.
de caderile tale, de aerul tau.
tu ai nevoie sa iti lipsesc sau sa nu iti lipsesc sau
dracu sa le ia pe toate fiindca mi-e frica si ma ameteste fluxul sangelui meu
si nu mai vreau sa simt
si mai bine fug
si mai bine uit
si mai bine las totul in urma

si peste toate,
imi suna telefonul si un altul ma cheama sa bem ceva