dincolo de fereastra sunt crengile rastignite pe cer.
bustul tau profilat in amurg.
nu. umbra e in mintea mea.
pe retina stau rasturnate doar niste degete uscate care zgarie un iris albastru si tarziu.
adorm intr-un geamat: te tot rog sa ma chemi. sa ma aduci inapoi dintr-o lume pe care nu o recunosc. o repet murmurand de mai multe ori decat pot numara.
....
dimineata incepe cu vibratia telefonului care imi anunta un apel nepreluat.
dincolo de miezul noptii un fost amant ma sunase .
"nu stiu ce mi-a venit. am simtit nevoia sa te sun", imi explica usor jenat.
ma uit peste toate cu o spranceana rotunjita.
universul are un stil inconfundabil de a construi ironii.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu