te citesc uneori. ma abtin sa o fac pentru perioade tot mai lungi. dar scap. fug de mine, ma asez intr-un colt si te rasfoiesc.
te citesc si o tacere adanca imi creste in suflet. un gand apos mi se ridica dincolo de laringe. fac gestul acela atat de personal, atat de intens legat de tine..
acopar rana. carnea rupta. cele doua gauri sangerii.
tombe la neige
tu ne viendras pas ce soir...
te citesc uneori si o mie de goluri se invart in jurul meu, in capul meu.
freamatul scurt, intens. un "nu vreau" si un "nu se poate" care imi sparg mutenia in cioburi ascutite si sarate.
si le-as pune pe toate in cuvintele si gesturile care sa schimbe..
e prea tarziu, acum.. daca a fost vreodata vremea.
in plus, ti-am promis.
nu raman decat mormintele prietene.
ele ma stiu.
mormintele
si violoncelul.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu