ieri am crezut ca ma voi sinucide cu mana sortii.
creierul imi plutea in valuri de adrenalina plus..ceva, altceva.. substanta aia lipicioasa care mi-a naclait gandurile dispersand privirea intr-un spectru complet de stari.
am crezut ieri ca ma voi sinucide cu mana sortii. cu accelerari la limita normalitatii si franari la limita aderentei. cu valsul de pe jumatate de banda, in care tot traficul din urma mea a franat amenintator.. pe principiul "sa lasam anonima sa moara singura"..
am crezut ieri ca este ziua ultima, si e greu sa istorisesc ce mi se intampla in minte. am simtit-o de la plecarea de-acasa ori, mai limpede, de la scrierea anonimiei precedente. un val peste ochi si peste ratiune. o ameteala a sangelui. un freamat al carnii care cerea sa iau realitatea de gat si sa o zgudui cu toata fiinta ei. m-am echipat febril si am sarit in sa.
privirea intamplatoare pe vitezometru a fost singura care a facut, din cand in cand, sa rotesc in sens invers mansonul de acceleratie.
ce cautam ieri?
poate o palma care sa-mi racoreasca febra tamplelor.
privesc frunzele, dincolo de fereastra.
nu stiu daca voi incheia acest an.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu