e poate vremea sa merg mai departe.
multumesc.
nu stiu daca eu te-am convins sa dezvalui "matrimonialul".
era poate ultimul argument.
la picioare imi sta buchetul de frezii.
voiam sa iti inseninez lumea.
o umbra imi ramane impietrita acolo, pe treptele cimentate
pe care visam sa ma sfărm.
de ce nu am facut-o niciodata in aceşti unsprezece ani?
ti-am spus?
visam sa zbor. de la fereastra..
de la fereastră.
un sir lung de umbre împânzeşte orasul. parcurile, strazile, bisericile.. gardieni ai amintirilor mele.
niciodata, iubito..
rasuna arcul vibrant al surasului tau. si intre noi tremura deja cortina.
nu m-ai auzit spunand
n-am sa incetez niciodata..
daca mai ramasese ceva de pierdut,
s-a ars in ziua aceea
in umbra ta profilata pe cerul inserat.
contur pe care mainile mele il citesc
si il cauta intr-o eternitate de erori..
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu